Plăcintă cu Carne Tocată – Cottage Pie

În zilele reci de iarnă îmi place să mănânc ceva foarte reconfortant. Această Plăcintă cu Carne Tocată este preferata familiei de mult timp. Conține felii crocante de cartofi și o umplutură caldă cu legume și carne. Este făcută cu bere neagră și sos Worcestershire pentru un gust incredibil. Pătrunjelul adăugat pe plăcintă oferă un gust proaspăt întregului preparat. Îmi place și faptul că pot să am un fel de mâncare pentru 6 sau 8 persoane gata în doar o oră și jumătate.

cottage pie with sliced potatoes

Instrucțiuni pentru Placinta cu Carne Tocată

Această plăcintă cu carne este așa de ușor de preparat încât o gătesc constant în lunile de iarnă când știu că o să am mai multe zile ocupate.

  1. Gătiți legumele tăiate în unt timp de 5-7 minute.
  2. Adăugați carnea tocată și gătiți până devine puțin maronie.
  3. Amestecați pasta de tomate și făina. Adăugați berea neagră.
  4. Adăugați cimbrul uscat și usturoiul măcinat, sosul Worcestershire și apa. Gătiți până când se reduce sosul, cam 30 de minute.
  5. Amestecați mazărea congelată și asamblați plăcinta.
  6. Aranjați feliile de cartofi, asezonați cu sare și piper negru și adăugați unt topit.
  7. Coaceți până când cartofii sunt ușor pătrunși cu o furculiță și sunt puțin crocanți.
  8. Presărați cu pătrunjel proaspăt și serviți după 10 minute.
cottage pie

Ingrediente și variații

  • Carnea: Clasicul Cottage Pie este făcut cu vită, iar Shepherd’s Pie cu miel. Eu am mai încercat să fac această rețetă și cu carne tocată de porc sau curcan – iese delicioasă oricum.
  • Bere Neagră: Plăcinta nu o sa aibă gust de bere, dar dacă vrei poți înlocui berea cu niște vin roșu sau alb.
  • Cartofi: În loc să îi tai felii, poți face niște piure cremos de cartofi – tăiați cuburi 1 kg cartofi și fierbeți până sunt pătrunși ușor cu o furculiță; adăugați 120 g unt, lapte, 2 gălbenușuri, 50 g brânză cheddar și sare. Întindeți piureul peste amestecul de carne gătit. Piureul o să formeze o crustă aurie crocantă. Mie îmi place varianta cu feliile de cartofi mai mult, aceștia oferă o textură mai plăcută.

Această plăcintă cu carne poate fi făcută cu 4 zile înainte de a fi servită, trebuie doar să o ții la frigider. Poți să o reîncălzești foarte ușor în cuptorul cu microunde sau în cuptor. Alte rețete delicioase pentru felul principal sunt aceste Pulpe de Pui la Cuptor cu Cidru de Mere și acest Pui Înăbușit cu Smochine și Conopidă.

No ratings yet

Plăcintă cu Carne Tocată – Cottage Pie

Un fel principal foarte reconfortant. Această plăcintă cu carne este umplută cu vită într-un sos delicios și acoperită cu felii crocante de cartofi.
Porții 6
Timp preparare 30 mins
Timp Gătire 45 mins
Timp Total 1 hr 15 mins

Ingrediente

  • 3 linguri unt nesărat împărțit
  • 1 ceapă mare tăiată
  • 3-4 morcovi mari tăiați
  • 2 bețe de țelină apio tăiate
  • 1 kg carne de vită sau miel tocată
  • 60 ml pastă de tomate
  • 2 linguri făină albă de grâu
  • 250 ml bere neagră
  • 2 lingurițe cimbru uscat
  • 1 linguriță usturoi măcinat
  • 60 ml sos Worcestershire
  • 2-3 cartofi mari feliați subțire
  • 280 g mazăre congelată
  • sare
  • piper negru proaspăt măcinat
  • pătrunjel proaspăt tocat, pentru servire

Instrucțiuni

  • Preîncălziți cuptorul la 200°C.
  • Într-o oală mare încălziți o lingură de unt la foc mediu-mare. Adăugați ceapa, morcovii și țelina apio și gătiți până când ceapa este translucidă și moale, cam 5-7 minute.
  • Adăugați carnea tocată și rupeți bucăți din ea cu o lingură de lemn, cam 5-10 minute sau până când carnea este puțin maronie. Când carnea începe să se prindă de fundul tigăii, reduceți focul la mediu. Amestecați pasta de tomate și făina, gătind pentru 1-2 minute.
  • Adăugați berea și aduceți la fierbere. Adăgați cimbrul uscat și usturoiul măcinat. Amestecați sosul Worcestershire și adăugați suficientă apă cât să acopere carnea. Reduceți focul pentru a menține apa la fierbere și gătiți până se reduce și se îngroașă – cam 30 de minute.
  • Decojiți și feliați subțire cartofii.
  • Când amestecul de carne s-a redus și îngroșat, gustați să vedeți dacă mai trebuie adăugată sare, amestecați mazărea congelată și transferați într-o tavă (30 pe 20 de cm). Aranjați feliile de cartofi. Asezonați cu sare și piper negru, adăugați cele 2 linguri de unt topit.
  • Coaceți plăcinta până când marginile cartofilor sunt maronii și pot fi pătrunși ușor cu o furculiță, în jur de 40-45 de minute. Răciți 10 minute înainte de servire. Presărați cu pătrunjel proaspăt tocat.
Fel de mâncare: Fel Principal
Bucătărie: Englezească
Cuvinte cheie: cartofi, ceapa, fel principal, morcovi, telina apio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Recipe Rating




Close
Slow&Seasoned © Copyright 2021. All rights reserved.
Close