Cheesecake cu Fructe de Pădure

Dacă ar trebui să aleg între un biscuite și o felie de cheesecake de cele mai multe ori aș alege biscuitele. Dar alegerea mea s-a schimbat când am făcut prima dată acest Cheesecake cu Fructe de Pădure. Are tot ce îmi doresc de la un desert. Umplutura cremoasă de ciocolată albă, gemul făcut de casă din fructe de pădure și crusta din biscuiți Oreo bifează toate căsuțele. În plus, modelul de pe cheesecake este super frumos!

Da, acest cheesecake este în formă de dreptunghiuri, nu este de dimensiuni mari, dar o să încerc să găsesc o rețeta pe placul meu și pentru cel mare. Poate de aceea îmi place așa de mult – proporția dintre crusta de biscuiți Oreo și umplutură este mult mai echilibrată. De asemenea, este mult mai ușor de mâncat în forma asta. Am văzut rețete care durează foarte mult, dar acest cheesecake este gata în 5 ore (incluzând timpul de răcire), iar timpul de preparare propriu-zis este de 20 de minute. În plus, nu ai nevoie nici de baie de apă!

Ziua Îndrăgostiților este foarte aproape. Această rețetă este perfectă pentru desert, dar poți să te uiți și la acest Galette cu Mere și Sos de Caramel și Bourbon și la acești Biscuiți cu Unt de Arahide Înveliți în Ciocolată.

cheesecake cu fructe de pădure

Cheesecake-urile au nevoie de mai multă atenție decât deserturile tipice. În orice caz, după ce ai citit rețeta întreagă, o sa vezi că sunt destul de ușor de făcut. Am împărțit această rețetă în 3 părți principale:

  1. Sosul de Fructe de Pădure
  2. Crusta de Biscuiți Oreo
  3. Umplutura de Ciocolată Albă

1. Sosul de Fructe de Pădure

Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl faci. Sosul trebuie să se răcească înainte să fie adăugat în umplutura de cheesecake. Poți să îl faci cu o săptămână înainte! O să ai nevoie de fructe proaspete sau congelate, apă, amidon de porumb și zahăr. Atât. Eu am folosit o combinație de afine, căpșuni și zmeură congelate. Nu este nevoie să dezgheți fructele. Ai putea să folosești și un gem cumpărat, dar chiar este foarte ușor să îl faci de la zero și mult mai delicios.

  • Combinați apa și amidonul de porumb într-un bol mic.
  • Gătiți fructele de pădure proaspete sau congelate cu apă și zahăr într-o tigaie mică până fierb.
  • Adăugați amestecul de amidon de forum și gătiți fructele încă 3 minute.
  • Îndepărtați semințele prin trecerea sosului printr-o sită.
  • Răciți complet sosul înainte de a-l folosi.
cheesecake cu fructe de pădure

2. Crusta de Biscuiți Oreo

Biscuiții Oreo sunt cei mai buni pentru cruste! Da, merg și biscuiții graham, dar acel gust de cacao nu poate fi înlocuit. O să ai nevoie de 20 de biscuiți Oreo și 75 g unt nesărat topit pentru a lega crusta.

  • Pulsați biscuiții Oreo întregi într-un tocător până devin pulbere.
  • Amestecați cu untul topit.
  • Presați crusta formată într-o tavă pătrată de 23 de cm (îmi place să alternez între o spatulă și fundul neted al unui pahar sau al unei căni).
  • Pre-coaceți crusta 8 minute cât timp preparați umplutura.

3. Umplutura de Ciocolată Albă

Ultimul pas din această rețetă înainte de asamblare.

  • Topiți ciocolata albă în cuptorul cu microunde, câte 20 de secunde odată, amestecând de fiecare dată. Puneți deoparte să se răcească.
  • Bateți crema de brânză și zahărul până devine o cremă.
  • Amestecați făina, sucul de lămâie (pentru a scoate în evidență gustul ciocolatei albe), extractul de vanilie și sarea.
  • Bateți câte un ou odată până se combină.
  • Adăugați ciocolata albă topită și răcită.
cheesecake

Cum se asamblează Cheesecake-ul cu Fructe de Pădure

  • Adăugați jumătate din umplutura de ciocolată albă peste crustă.
  • Adăugați jumătate din sosul răcit de fructe de pădure.
  • Turnați umplutura rămasă peste.
  • Adăugați sosul de fructe de pădure rămas.
  • Faceți un model cu un cuțit sau cu o scobitoare.
  • Coaceți timp de 35-37 de minute în cuptorul preîncălzit.

Cheesecake-ul o să se umfle puțin, dar după o să se lase. Răciți la temperatura camerei 45 de minute, apoi băgați-l la frigider pentru cel puțin 3 ore. Pentru a tăia pătrate perfecte, folosiți un cuțit ascuțit și ștergeți cuțitul după fiecare tăietură.

Sfaturi pentru a face un cheesecake cu fructe de pădure perfect

  1. Aduceți crema de brânză și ouăle la temperatura camerei – este un pas foarte important! Așa vei obține o umplutură cremoasă, netedă și fără cocoloașe.
  2. Nu amestecați umplutura mai mult decât trebuie. Bulele de aer care intră în umplutură vor provoca fisuri în cheesecake.
  3. Nu coaceți mai mult cheesecake-ul. De obicei verific dacă se mișcă centrul puțin după 32-34 de minute.

Aceste pătrățele de cheesecake sunt delicioase, dar destul de sățioase. Eu nu am putut să mănânc mai mult de 2 pătrățele odată – dar ăsta e un lucru bun. Nu mai sta pe gânduri, pune mâna pe niște fructe de pădure și prepară acest cheesecake. Culoarea gemului este perfectă pentru desertul pentru Ziua Îndrăgostiților.

No ratings yet

Cheesecake cu Fructe de Pădure

Cu o umplutură cremoasă de ciocolată albă și un blat de biscuiți Oreo, acest cheesecake cu fructe de pădure este desertul perfect pentru ziua îndrăgostiților.
Porții 16 pătrățele
Timp preparare 20 mins
Timp Gătire 35 mins
Timp de Răcire 4 hrs
Timp Total 4 hrs 55 mins

Ingrediente

Pentru sosul de Fructe de Pădure

  • 2 lingurițe apă temperatura camerei
  • 1 linguriță amidon de porumb
  • 200 g fructe de pădure proaspete sau congelate (nu trebuie dezghețate)
  • 25 g zahăr alb cristal

Pentru Crusta de Biscuiți Oreo

  • 20 biscuiți Oreo
  • 75 g unt nesărat topit

Pentru Umplutura de Ciocolată Albă

  • 180 g ciocolată albă tocată mărunt
  • 450 g cremă de brânză temperatura camerei
  • 70 g zahăr alb cristal
  • 1 lingură făină albă de grâu
  • 1 linguriță suc de lămâie
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • linguriță sare
  • 2 ouă mari temperatura camerei

Instrucțiuni

  • Pentru sosul de fructe de pădure: Într-un bol mic amestecați 1 linguriță de apă cu 1 linguriță de amidon de porumb. Puneți deoparte. Într-o cratiță mică combinați fructele de pădure, 1 linguriță de apă și zahărul alb și încălziți la foc mediu. Amestecați și zdrobiți fructele. Când amestecul începe să fiarbă, adăugați amidonul și continuați să gătiți încă 3 minute. Opriți focul și treceți fructele printr-o sită ca să îndepărtați semințele. Lăsați să se răcească complet gemul înainte să îl folosiți.
  • Preîncălziți cuptorul la 180°C și tapetați o tavă pătrată de 23 cm cu hârtie de copt (lăsați câțiva cm de hârtie de copt să iasă din tavă ca să fie mai ușor să scoateți cheesecakeul copt). Puneți deoparte.
  • Faceți crusta: Într-un tocător electric sau blender, pulsați biscuiții Oreo până se obține o pudră. Adăugați untul topit, pulsați de câteva ori și apoi transferați compoziția într-un bol și amestecați cu o lingură. Presați biscuiții în tavă într-un strat egal. Coaceți 8 minute. Scoateți din cuptor și puneți deoparte. Nu stingeți cuptorul.
  • Faceți umplutura: Topiți ciocolata albă tocată mărunt într-un bol, câte 20 de secunde odată, amestecând între încălziri până când se topește complet. Lăsați ciocolata albă să se răcească în timp ce vă ocupați de celelalte ingrediente pentru umplutură.
  • Bateți crema de brânză adusă la temperatura camerei cu zahărul alb folosind un mixer la viteză medie-mare până devine cremoasă, cam 2 minute. Adăugați făina, sucul de lămâie, extractul de vanilie și sarea și amestecați doar până se combină. Adăugați câte un ou odată și bateți la viteză medie până când se încorporează. Nu mai amestecați imediat după ce al doilea ou este complet amestecat. Turnați ciocolata albă topită, răcită și încă lichidă și amestecați la viteză mică până se combină.
  • Turnați jumătate din umplutura de cheesecake peste crustă. Adăugați jumătate din sosul de fructe de pădure. Apoi, întindeți umplutura de cheesecake rămasă. Adăugați sosul de fructe de pădure rămas și faceți un model cu o scobitoare sau un cuțit.
  • Coaceți 34-37 minute, marginile trebuie să fie foarte puțin maronii și centrul încă să se miște puțin. Puneți tava pe un grătar de răcit și lașați-o la temperatura camerei 45 de minute, apoi bagați-o în frigider pentru încă cel puțin 3 ore înainte să fie tăiat cheesecakeul.
  • Când ești gata să îl servești, ridică cheesecakeul cu ajutorul hârtiei de copt. Taie cheesecakeul în 16 pătrate folosind un cuțit ascuțit. Pentru a obține margini netede, șterge cuțitul după fiecare tăietură.
Fel de mâncare: Desert
Cuvinte cheie: afine, capsuni, cheesecake, ciocolata alba, crema de branza, desert, fructe de padure, Oreo, zmeura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Recipe Rating




Close
Slow&Seasoned © Copyright 2021. All rights reserved.
Close